Articole

Accidente de scufundare

Accidentele de scufundare sunt accidente care pot aparea în timpul efectuarii de scufundari fiind specifice acestei activitati.
Accidentele de scufundare se datoresc, în special, necunoasterii temeinice a efectelor presiunii asupra organismului uman si a regulilor de scufundare, cunoasterii insuficiente a echipamentului, improvizatiilor de echipament si procedee, supraestimarii propriilor posibilitati de care dispune scafandrul, necunoasterii mediului acvatic, precum si lipsei de exercitiu si antrenament.
Accidentele de scufundare pot fi clasificate în patru mari grupe :
accidente fizico-mecanice - accidente datorate efectelor mecanice ale presiunii, (suprapresiunea pulmonara, barotraumatismele si colicile scafandrului);
accidente biofizice - accidente datorate efectelor biofizice ale presiunii (accidentele de decompresie);
accidente biochimice - accidente datorate efectelor biochimice ale presiunii (narcoza azotului, criza hiperoxica, intoxicatia cu bioxid de carbon si hipoxia);
alte accidente de scufundare (hipotermia si înecul).

Accidente fizico - mecanice
Accidentele fizico-mecanice sunt accidentele datorate efectelor mecanice ale presiunii si afecteaza în special plamânii si cavitatile pneumatice (urechea medie si sinusurile), precum si tubul digestiv.
Acestea sunt suprapresiunea pulmonara, barotraumatismele si colicile scafandrului.
Suprapresiunea pulmonara
Suprapresiunea pulmonara este un accident de scufundare ce apare datorita destinderii gazelor blocate în plamâni peste limita de elasticitate a acestora, în timpul ridicarii catre suprafata apei.
Barotraumatismele
Barotraumatismele sunt accidente de scufundare ce apar ca urmare a dezechilibrului de presiune dintre presiunea gazului existent în cavitatile pneumatice ale aparatului respirator (urechea medie si sinusurile) si presiunea exterioara (presiunea mediului acvatic la adâncimea de imersie).
Colicile scafandrilor
Colicile scafandrilor sunt cauzate de tendinta de crestere a volumului gazelor continute în tubul digestiv în timpul ridicarii catre suprafata apei (scaderea presiunii ambiante).
•    Descrierea colicilor scafandrilor
Colicile se formeaza datorita fermentatiei digestive si înghitirii de aer în timpul scufundarii, în stomac si intestine acumulându-se o anumita cantitate de gaze.
Cantitatea de gaze acumulata în tubul digestiv creste si, în timpul ridicarii la suprafata, îsi mareste volumul, destinzându-se provocând crampe abdominale. Aceste dureri abdominale sunt însotite de eructatii si chiar de dificultati de respiratie.
•    Tratamentul colicilor scafandrului
La aparitia primelor simptome ale colicilor scafandrului, pentru a nu risca ruperea tubului digestiv, scafandrul va trebui sa coboare la o adâncime la care colicile înceteaza si, prin miscari sau masaje, va încerca eliminarea gazelor prin eructatii si flaturari voluntare, dupa care va continua urcarea.
Tratarea colicilor scafandrului, dupa iesirea la suprafata, se face prin administrarea unor antispasmotice si prin expulzari naturale ale gazelor.
•    Profilaxia colicilor scafandrului
Scafandrii trebuie sa respecte un regim alimentar adecvat care sa nu cuprinda alimente care produc gaze în timpul digestiei precum si interdictia de a efectua scufundari la mai putin de doua ore dupa o masa consistenta.

Accidente biofizice
Accidentele biofizice sunt accidentele de decompresie. În timpul scufundarii catre adâncimea de lucru, apare fenomenul de dizolvare a azotului în tesuturi si în lichidele interstitiale. Dizolvarea azotului este cu atât mai importanta cu cât presiunea (adâncimea) este mai mare.
Accidentele de decompresie sunt cele mai frecvente accidente de scufundare.

Accidente biochimice
Accidentele biochimice sau accidentele toxice sunt accidente datorate efectelor biochimice ale presiunii si se refera la actiunea diferitelor gaze asupra organismului scafandrului.
Pentru scufundarea cu aparat autonom cu aer comprimat, care este un amestec de azot (79%) si oxigen (21%), cele mai importante sunt accidentele datorate efectelor biochimice ale azotului (narcoza azotului), ale oxigenului (criza hiperoxica si hipoxia) si ale bioxidului de carbon (hipercapnia).
Narcoza azotului
Narcoza azotului, numita si betia adâncurilor, poate aparea, la scafandrul care respira aer, înca de la adâncimea de 30 m.
Criza hiperoxica (intoxicatia cu oxigen) sau hiperoxia
Apare ca urmare a respirarii de oxigen la o presiune partiala ridicata aceasta având un efect toxic asupra organismului. Toxicitatea oxigenului se manifesta la nivelul sistemului nervos central. Se considera hiperoxic un amestec la care presiunea partiala a oxigenului din amestec este mai mare de 0,42 bar (sc. abs.).
Hipercapnia
Hipercapnia este excesul de bioxid de carbon în sânge, datorate cresterii presiunii partiale a bioxidului de carbon în amestecul respirator.
Hipercapnia poate fi cronica daca presiunea partiala a bioxidului de carbon pCO2 este peste valoarea normala, dar sub 0,015 bar (sc. abs.) si acuta atunci când pCO2 depaseste 0,015 bar (sc. abs.).
Hipercapnia cronica apare destul de des la scafandrii autonomi respirând aer, atunci când se respira un amestec gazos cu o participatie ridicata de bioxid de carbon.
Hipercapnia acuta reprezinta un accident grav, acesta actionând asupra respiratiei, circulatiei si sistemului nervos.
Cresterea nivelului de bioxid de carbon, este resimtita mai ales atunci când scafandrul înoata sau când desfasoara o activitate intensa sub apa. În aceste situatii poate aparea senzatia de „lipsa de aer” care vine de la centrul respirator ce raspunde la cresterea nivelului de bioxid de carbon si poate conduce la scurtarea respiratiei, la accelerarea ritmului respirator (gâfâiala), oboseala, crampe musculare, dureri de cap si chiar pierderea cunostintei. Efectele hipercapniei pot duce la aparitia panicii cu consecinte foarte grave.
Atunci când scafandrul simte un anumit inconfort respirator, nevoia inhalarii unei cantitati mai mari de aer si oboseala, este recomandat ca el opreasca înotul sau activitatea pe care o desfasoara, relaxându-se si respirând profund.
Respiratia superficiala, respiratia cu pauze, utilizarea unui aparat de respirat cu rezistente gazodinamice mari, sunt factori care împiedica sau încetinesc schimbul normal de gaze din plamâni si conduc nu numai la o crestere a nivelului de bioxid de carbon, ci si la o scadere a nivelului de oxigen din amestecul gazos din plamâni apoi din sânge si celule.
Hipoxia
Hipoxia este scaderea nivelului de oxigen din amestecul respirator.
Un amestec respirator este hipoxic daca presiunea partiala a oxigenului din acest amestec, pO22, este mai mica de 0,17 bar (sc. abs.). Simptomele hipoxiei provin fie de la un echipament defect sau prost reglat, fie de la o respiratie incorecta.
Hipoxia poate avea simpotome respiratie grea, dureri de cap, senzatia de greata si chiar pierderea cunostintei.
Pentru limitarea efectelor hipercapniei si hipoxiei, scafandrul trebuie sa efectueze o manevra respiratorie constând dintr-o serie de inspiratii profunde si expiratii fortate în scopul ventilarii cât mai bune a plamânilor. Aceasta manevra poarta numele de hiperventilatie controlata.
Alte accidente de scufundare
Sunt accidente care desi nu sunt specifice, pot aparea în timpul desfasurarii scufundarilor, datorate mediului subacvatic.
Hipotermia
Înecul
Înecul se produce prin asfixiere datorata patrunderii apei în caile respiratorii.
Lovituri, zgârieturi sau taieturi datorate marginilor ascutite ale epavelor
întepaturi provocate de unele animale marine - (meduze, dragonul, pisica de mare si scorpia de mare).
Meduzele sunt animale marine care produc o substanta toxica numita hipnotoxina ce provoaca arsuri ale pielii. Pentru atenuarea iritatiei pielii si eliminarea senzatiei neplacute, locul se spala cu apa de mare si apoi se aplica comprese cu otet sau amoniac.
Dragonul, pisica de mare si scorpia de mare sunt singurele animale veninoase din Marea Neagra. Veninul lor, denumit toxallumina, este foarte toxic fiind asemanator cu cel al viperelor, dar se afla în doze mai mici. Întepaturile lor sunt foarte dureroase, veninul inoculat având o actiune inflamatorie si conducând la tulburari respiratorii si cardiace. Ca antidot, se injecteaza în locul întepat cantitati mici de solutie de permanganat de potasiu în concentratie de 2...5‰, clorura de aur si intravenos gluconat de calciu 10%.